Rezultatele căutării după 'bucurie' (136 cântări)

  • D
    Din Tine am venit, Iubire Dm
    acorduri versuri
    Traian Dorz

    Din Tine am venit, Iubire, Și tot spre Tine merg mereu, Frum'sețe și desăvârșire Doar Tu dai sufletului meu. O, Iubire, o, Iubire, Har etern venit de sus, Mântuire, mântuire Prin Golgota mi-ai adus! Deși întruna ești cu mine Și necurmat mă fericești. Mă arde dorul după Tine Să Te pătrund mai mult, cum ești. O, Iubire, o, Iubire, Har etern venit de sus, Mântuire, mântuire Prin Golgota mi-ai adus! Fă clipele vieții mele Izvoare proaspete de har Ca să tâșnești doar Tu din ele, Îmbelșugat pe-orice h...

  • Doamne mai vreau Rusalii C
    acorduri demo versuri

    Doamne, mai vreau rusalii Cu limbi de foc, să le împrăștii Pe fiecare să ne atingi cu Duhul Tău Doamne, vreau o trezire Și într-un gând și o simțire, Să fim cu toții și să cântăm în limbi o mie. Tu faci cerul să coboare Naști în inimă izvoare O Duh Prea Sfânt, dă-ne Rusalii O Duh Prea Sfânt Doamne, dă-mi bucurie și să mă legi Strâns în iubire, Doamne eu vreau Vreau tot mai mult din Duhul Tău Doamne, mai vreau sfințire Și-un foc adânc să ardă-n mine Pe veșnicii să fiu al Tău în nemurire Tu faci ce...

  • Doar Domnului slavă G
    acorduri demo versuri
    William Howard Doane 1872

    Doar Domnului slavă, căci El ne-a iubit! Din marea pierzare El ne-a izbăvit. El moartea pe cruce umil a primit, Prin jertfa-I ne duce în raiul dorit. Să-L slăvim, să-L slăvim! Al Său har să-l vestim! Să-L slăvim, să-L slăvim! Noi prin El biruim! Să-L slăvim, să-L slăvim! Noi prin El biruim! Cântări de mărire deci azi înălțăm, Cu toți în unire pe El îl cântăm. A Sa bucurie alungă nevoi, Oricine să știe, Isus e cu noi! Și El ne păzește, ne-ndeamnă mereu, Isus ne-nsoțește în ceasul cel greu. Să-L sl...

  • Doar într-o iesle D
    • Crăciun
    acorduri demo versuri
    Cristian Sîrbu 2000

    Doar într-o iesle, Nu-ntr-un palat, Un lucru mare S-a întâmplat: /: S-a născut Isus! :/ x4 Mulțimi de îngeri Jos coborând, Cu bucurie Strigau vestind: Haideti cu toții, Ne-om închina. Și împreună Noi vom cânta: Doar într-o iesle Nu-ntr-un palat Un lucru mare S-a întâmplat S-a născut Isus x4 Mulțimi de îngeri Jos coborând Cu bucurie Strigau vestind Haideti cu toții Ne-om închina Și împreună Noi vom cânta ...

  • Doar Tu ești înălțat G
    acorduri demo versuri
    Florin Mesaros 2015

    În fața Ta, o, Doamne ne smerim Uimiți privim la frumusețea Ta Tu, pentru noi, minuni mari ai făcut De la-nceput cu milă ne-ai purtat Stăpân și Domn ești Tu peste vremi Cu dragoste ne chemi Pe pământ și în cer doar Tu ești înălțat Ești vrednic să fii urmat Ale Tale minuni zi de zi vom vesti Să fii în veci glorificat! Pe pământ și în cer doar Tu ești înălțat Ești vrednic să fii urmat Ale Tale minuni zi de zi vom vesti Să fii în veci glorificat! Tu ești al nostru loc de adăpost Din neam în neam, st...

  • Domn al acestui oraș C#
    acorduri demo versuri
    Boyd Aaron, McCann Andrew, Jordan Ian, Comfort Peter 2008

    Peste-ntreaga cetate, Peste-ntreaga națiune, Peste-ntreaga-omenire Ești Domn! Celor orbi ești lumină, În necaz ești speranță, În furtună ești pace, Tu ești! Nimeni nu-i ca Tine! Nimeni nu-i ca Tine! Mari lucrări cu-acest oraș, Mari minuni acum așteptăm de la Tine! Mari lucrări cu-acest oraș, Mari minuni acum așteptăm de la Tine! Tu ești Domn al creației, Tu ești Domn peste toate, Rege-al regilor, Doamne, Tu ești! Celor slabi ești putere, Celor frânți, mângâiere, Celor triști, bucurie, Tu ești! ...

  • Domnul fie cu tine (The Blessing) Bb
    acorduri demo versuri
    Kari Jobe, Cody Carnes, Steven Furtick, Chris Brown 2020

    Domnul fie cu tine Fața Lui să lumineze Mereu ființa ta Să-ți umple viața Cu pacea Sa Amin, amin, amin Amin, amin, amin Domnul fie cu tine Fața Lui să lumineze Mereu ființa ta Să-ți umple viața Cu pacea Sa Amin, amin, amin Amin, amin, amin Amin, amin, amin Amin, amin, amin Harul Lui să se reverse Peste mii de generații Binecuvântați să fie Și părinții Și copiii Harul Lui să se reverse peste mii de generații Binecuvântați să fie și părinții și copiii Iar prezența Lui să fie și 'nainte și în urmă L...

  • altă variantă
    Binecuvântarea
    demo versuri
    Kari Jobe, Cody Carnes, Steven Furtick, Chris Brown 2020

    Să te păzească și binecuvânteze Să strălucească peste tine fața Domnului Să-ți arate îndurare Să-ți dea pacea Lui Amin! Amin! Amin! Amin! Amin! Amin! Cer favorul Lui peste tine Și generații după tine Peste familia ta și copiii tăi Și copiii lor și copiii lor Să te-nconjoare prezența Lui Înapoi și înainte Înlăuntru, înafară E cu tine, e cu tine Dimineața și seara La venire, la plecare În tristețe, bucurie E cu Tine, e cu tine E cu Tine! E cu Tine! E cu Tine! E cu Tine! E cu Tine! E cu Tine! Să te...

  • Domnul păcii alături vă fie F
    acorduri versuri
    Constantin Moisa

    Domnul păcii alături vă fie În furtună sau zile senine! Din potirul divin vă dea pace din plin! Pacea Lui, pacea Lui peste voi. Domnul vieții alături vă fie Dimineața și în noapte târzie! Din izvorul divin vă dea viață din plin! Viața Lui, viața Lui pentru veci. Domnul dragostei vă dăruiască Din belșug azi iubire cerească Fericire în dar, bucurie și har Harul Lui, harul Lui peste voi. Domnul păcii alături vă fie În furtună sau zile senine Din potirul divin vă dea pace din plin Pacea Lui pacea Lu...

  • altă variantă
    Domnul păcii G
    acorduri versuri
    Constantin Moisa

    Domnul păcii să fie cu tine În furtună sau zile senine! Din potirul divin să-ți dea pace din plin! Pacea Lui, pacea Lui peste tine. Domnul vieții cu tine să fie Dimineața și-n noapte târzie! Din izvorul divin să-ți dea viață din plin! Viața Lui, viața Lui pe vecie! Domnul milei te aibă în pază În răcoare și-n caldă amiază, Ca pe drumul divin să-I simți mila din plin! Mila Lui, mila Lui veșnic trează! Domnul slavei ți-ajute întruna Când mugește sau tace furtuna, Iar în raiul divin să-ți dea slavă ...

  • Dormi Copile C
    • Crăciun
    acorduri demo versuri
    Adi Galiger

    Dormi copile dormi în paie Îngerii te vor păzi Ești speranța ce răsare Te-așteptăm demult să vi Ieslea rece și săracă E locul unde te-am primit. /: Slavă Ție Copil din iesle Domn al păci Împărat Ești lumina din noapte ce strălucește Bucurie, iertare, iubire și viață mi-ai dat. :/ Dormi copile dormi în paie Îngerii te vor păzi Ești speranța ce răsare Te-așteptăm demult să vi Ieslea rece și săracă E locul unde te-am primit. /: Slavă Ție Copil din iesle Domn al păci Împărat Ești lumina din noapte ce...

  • Dragoste divină, sfântă G
    acorduri demo versuri
    Frederick A. Blom, 1917 (adapt. Valentin Popovici) 1962

    Dragoste divină, sfântă, Ce adânc Te dăruiești, Și în inima lui Isus Peste vremi aceeași ești. El în cer ne va deschide poarta de mărgăritar, Și spălați în al Său sânge, vom păși salvați prin har. Ca o fiară urmărită, Ca un șoim lovit eram. Domnul m-a scăpat de moarte, Peste răni a pus balsam. El în cer ne va deschide poarta de mărgăritar, Și spălați în al Său sânge, vom păși salvați prin har. Dragoste divină, sfântă, Mi-ai iertat al meu păcat. Voi cânta de fericire Pentru harul minunat. El în ce...

  • Dumnezeu incomparabil A
    acorduri demo versuri
    2013

    Inima mi-ai primit, sigur sunt în mâna Ta; Gloria-Ți mă umple deplin și văd măreția Ta. Ești bucuria mea, apă vie în sufletul meu Cânt pentru slava Ta și Te voi urma mereu. Ești din veșnicie, Doamne, Tu ești sfânt, Ești incomparabil numai Tu! Cine mă va despărți de iubirea Ta? Stânca mea Tu ești, speranța mea. Inima mi-ai primit, sigur sunt în mâna Ta; Gloria-Ți mă umple deplin și văd măreția Ta. Ești bucuria mea, apă vie în sufletul meu Cânt pentru slava Ta și Te voi urma mereu. Ești din veșnici...

  • Dumnezeul puternic D
    acorduri demo versuri
    1974

    Dumnezeul puternic, ce-i cu tine pe munte, Zi de zi te-ntărește, și nu vei cădea, E cu tine și-n vale, îți alungă durerea, Cel ce a creat ziua, e Dumnezeu și noaptea! Mâna Lui cea tare, ce te-a ținut sus pe munte, Tot ea te va ține și-n văile adânci! Dumnezeul ce-ți pune, bucurie în suflet, Tot El îți va șterge lacrima atunci când plângi! Vorbim de credință, când suntem sus pe munte. Pare ușor, când necazuri n-avem, Însa vin clipe grele, cu-ncercări și ispite, Atunci Domnul vede, cât te încrezi ...

  • E
    El e Fântâna D
    acorduri demo versuri
    Dennis Jernigan

    Astăzi cânt voios că Dumnezeu E stăpânul vieții mele: El e Domnul meu! Cine pe pământ, cine-n ceruri sus E ca Domnul meu, e ca Domnul meu, Isus? Fără El, flămând și însetat Rătăceam în lumea largă, neajutorat, Dar când m-a găsit, El m-a săturat Și mi-a dat să beau, El mi-a dat să beau din harul Său! El e fântâna cu ape vii, Nimic în lume nu-L poate-nlocui! Stânca de veacuri, Păstorul meu, Râul vieții, de-a pururi Dumnezeu! O, ce fericit sunt cu Domnul meu, Nicăieri în lume nu-I altul ca și El! El...

  • El îmi schimbă inima G
    acorduri demo versuri
    Răzvan Rește & Emi Ocoș

    Când sunt dezamăgit și părăsit, cu sufletul frânt, Când sunt descurajat și întristat, de oameni uitat, Privesc spre El, spre Domnul meu, Spre Cel ce-mi dă viață Și-nvăț să cred din nou în Cel Ce mă izbăvește. El îmi schimbă inima, Mă păstrează-n mila Sa Și îmi umple viața de bucurie. Când aleg să Îl urmez Mă învață să zâmbesc Si să cred că sunt în mâna Sa. El îmi schimbă inima, Mă păstrează-n mila Sa Și îmi umple viața de bucurie. Când aleg să Îl urmez Mă învață să zâmbesc Si să cred că sunt în m...

  • Eu știu cine sunt (I know who I am) A
    acorduri demo versuri
    Israel Houghton & Chris Tomlin 2007

    //: Eu știu cine sunt, eu știu al Cui sunt. Eu știu cine sunt: sunt al Tău, sunt al Tău! :// Și Tu al meu, Isus, ești al meu. Tu al meu, Isus, ești al meu. Am viață și iertare, Un Duh nou ce prin dar mi-ai dat. Și-un cântec nou în inimă, Bucuria, biruința M-a umplut, căci Tu m-ai schimbat. Isus, Tu m-ai făcut al Tău: Eu știu, eu știu, eu știu, eu știu Eu știu, eu știu – //: Eu știu cine sunt, eu știu al Cui sunt. Eu știu cine sunt: sunt al Tău, sunt al Tău! :// Și Tu al meu, Isus, ești al m...

  • F
    Față-n față-n cer cu Domnul A
    acorduri demo versuri
    Carrie E. Breck 1898

    Față-n față-n cer cu Domnul, Față-n față cum va fi? ---------- Când pe Cel jertfit pe cruce Glorios Îl voi privi. ---------Față-n față în mărire Pe Isus Îl voi vedea Și în cerul plin de slavă Înaintea Lui voi sta. Îl privesc doar prin credință Așteptându-L zi de zi, Dar va fi o clipă-n care El pe nori va reveni! ---------Față-n față în mărire Pe Isus Îl voi vedea Și în cerul plin de slavă Înaintea Lui voi sta. O, ce mare bucurie Când voi fi-n prezența Sa! Când durerea va apune Și-n lumina Lui voi...

  • Fii a mea lumină D
    acorduri demo versuri
    Dallán Forgaill; Versified by Eleanor Hull 433

    Fii a mea lumină Părinte ceresc, Prin Tine blând și curat să trăiesc! Ziua și noaptea, Doamne, s-aud vocea Ta, Prezența Ta să-mi umple mereu inima! Tu să-mi fii izbândă și gândul cel bun, Din Tine pururi comori să-mi adun! Tu locuind în mine, noi una să fim, Cuvântul Tău să-mi dea-nțelepciune și-alin. Nu vreau bogăție, nici laude lumești Căci mai de preț decât toate Tu-mi ești! Tu, numai Tu ești Rege în sufletul meu, Ești Primul, ești Stăpânul, ești Domn, Dumnezeu! Chiar de-ar fi s-alunec, rămâi ...

  • Fii a mea lumină (Binecuvântare) D
    acorduri demo versuri
    Dallán Forgaill; Versified by Eleanor Hull 433

    Fii a lui lumină Părinte ceresc, Prin Tine blând și curat va trăi! Ziua și noaptea, Doamne, s-audă vocea Ta, Prezența Ta să-i umple mereu inima! Tu să-i fii izbândă și gândul cel bun, Din Tine pururi comori să-și adun'! Tu locuind în el, voi una să fiți, Cuvântul Tău să-i dea-nțelepciune și-alin. Nu vrem bogăție, nici laude lumești Căci mai de preț decât toate ne ești! Tu, numai Tu ești Rege în ale noastre suflete; Ești Primul, ești Stăpânul, ești Domn, Dumnezeu! Chiar de-ar fi s-alunece, rămâi v...

  • Fii sfânt cum e Domnul
    demo versuri
    Will­iam D. Long­staff (1882) 1882

    Fii sfânt cum e Domnul, al tău Dumnezeu, Sufletu-ți hranește din Cuvântul Său. La săraci împarte chiar din pâinea ta, Binecuvântare, pace vei avea. Fii sfânt cum e Domnul, fă ce-ți spune El. Stai în rugăciune sincer, cu mult zel! Când rămâi în Duhul, ca și El vei fi, Prin a ta viață El Se va slăvi. Fii sfânt cum e Domnul, în umblarea ta. Fie-ți bucuria în a-L asculta, Ne-ncetat urmează sfânt Cuvantul Lui, Crede și te roagă, cântă-I Domnului. Fii sfânt cum e Domnul al tău Dumnezeu Sufletu-ți hran...

  • Fiți voioși totdeauna! G
    acorduri versuri
    Nicolae Moldoveanu

    Fiți voioși, fiți voioși totdeauna, Lăudându-L pe Domnul mereu! De ne-ncredem puternic în Domnul, Nu ne-nvinge nicicând nici un rău. Nu-i furtună să clatine Stânca, Cea pe care suntem noi zidiți. Fiți voioși, noi suntem totdeauna De Isus, de Isus ocrotiți. Fiți voioși chiar și-atunci când necazul Și-ncercarea în voi va lovi! Mai frumoasă-i cântarea în lacrimi, Mai ceresc e, răbdând, a zâmbi. Nu-i furtună să clatine Stânca, Cea pe care suntem noi zidiți. Fiți voioși, noi suntem totdeauna De Isus, ...


Nu ai găsit ce căutai?


Cântarea va fi revizuită. Pentru a fi aprobată, aceasta trebuie să corespundă standardelor noastre.