Rezultatele căutării după 'tare' (313 cântări)

  • I
    Iubire Dumnezeiască
    demo versuri
    Paul Tuțac 2011

    Vântul tare bate peste viața mea, Dragostea Ta îmi inundă inima. Valuri furioase cad asupra mea, Mângâierea Dumnezeiască O am de partea mea. Soarele-i ascuns după nori străini, Mările-nspumate, asupra-mi vin. Dar privesc mai sus de nori. Copleșit de mila Ta, Întâlnesc strălucirea Ta. Vânturi bat, valuri vin, În Tine credința-mi țin. Slava cerească eu o înteleg, În iubire Dumnezeiască Devin copilul Tău. Vântul tare bate peste viața mea, Dragostea Ta îmi inundă inima. Valuri furioase cad asupra mea...

  • Iubire, iertare (Sunt multe monumente-lume) E
    acorduri demo versuri
    The Messengers

    Sunt multe monumente-n lume Ce-s ridicate către cer Dar ca Golgota nu-i nici unul În univers, în Israel. Al dragostei ce dăinuește Din veșnicii în veșnicii E ancora credinței vie Iertarea sfintei mântuiri. Iubire, Iertare O viață nouă-i Golgota E prețul pe care A plătit Isus pentru viața ta. Isus e jerta ce-a fost dată Pentru omenire pe pământ E ce-a avut mai scump un Tată Pe singurul Său Fiu cel sfânt. Și astăzi în a Lui iubire El te primește așa cum ești Prieten ca El n-ai pe nimeni Deschide-ț...

  • Iubirea adânc-a Tatălui D
    acorduri demo versuri
    Stuard Townend 1995

    Iubirea-adâncă-a Tatălui, Nimic nu o măsoară, Ce-avea mai scump El dărui, Făcând din noi comoară. Durere de ne-nchipuit, Căci Tatăl Și-a-ntors Fața. Pe Cel ales L-a părăsit, Iar nouă ne-a dat viața! La Fiul răstignit privesc, Păcatu-mi cum Îl frânge. În rând cu cei ce Îl hulesc, Și vocea mea-L străpunge. Pe cruce Eu Te-am țintuit, Dar când Ți-ai dat suflarea, Al nopții chin s-a risipit Și mi-ai adus iertarea! Cu ce-aș putea să mă mândresc? Căci daruri n-am, nici fapte. Cu învierea-I mă fă...

  • Iubirea Lui e mult prea mare D
    acorduri demo versuri
    Frederick Martin Lehman, Meir Ben Isaac Nehorai 1923

    Iubirea Lui e mult prea mare în vorbe simple s-o descrii! Mai sus de orice stea răsare și-n adâncimi o poți găsi. 'Naintea Lui când vii și-I spui păcatul tău murdar, El, prin Isus, îți dă de sus iertare-n al Său har. Iubire sfântă și bogată, Tu ne rămâi mereu Cântarea noastră minunată, în veci lui Dumnezeu. Coroane, tronuri au să cadă când ziua mare va suna Și cei ce azi nu vor să creadă, la munți atunci vor alerga. Dar dragostea în veci va sta! O, Doamne, Tu nu treci! Și-n al Tău har fără hotar ...

  • Izbavitorul meu G
    acorduri demo versuri
    Andreina Mihai

    Doamne întinde-ți mâna Ta Pleacă-ți urechea la ruga mea Tu Ești Domnul vieții mele Îti aduc inima mea Vreau sa bată pentru slava Ta E a Ta îți aparține Astăzi vin la Tine, stau in fața Ta Lasă peste mine ungerea Ta Mă incred in Tine și-n al Tau cuvânt Tu Ești Domnul meu cel sfânt Doamne-orice s-ar întampla Ajută-mă să fac doar voia Ta Să trăiesc cum se cuvine Plec genunchii-n fața Ta Cu tot ce sunt stau in prezența Ta Eu mă las purtat de Tine Astăzi vin la Tine, stau in fața Ta Lasă peste mine ...

  • J
    Jertfa Ta E
    • Paști
    acorduri demo versuri
    Lynn DeShazo 2001

    Ne sfătuiești și ne înveți, Doamne, fiindcă ne iubești Să-mplinim Cuvântul Tău, De El să nu ne-ndepărtăm. Ești candelă pe calea mea, Lumină în noaptea grea, Un Turn Tare în nevoi, Totdeauna ești cu noi. Jertfa Ta pe Golgota Schimbă inimi, vindecă. Ne deschidem inima, O, Doamne, intră Tu în ea. La-nceput ai fost Cuvânt Plin de Har și Adevăr, Întrupat printre noi, Doamne, ca să fii cu noi. Umilit și smerit Și de toți batjocorit, Un exemplu Tu ai fost, Isuse Tu mi-ai dat un rost. Jertfa Ta pe Golg...

  • altă variantă
    Stăm cu toți adunați E
    • Paști
    acorduri demo versuri
    Lynn DeShazo 2001

    Stăm cu toți adunați Să primim al Tău sfat. Sfânt Cuvânt din cer de sus, Vorbește-ne cum ne-ai promis. Prin Calvar, ne dai har Prin Cuvânt, legământ. Ne vrei sfinți și pregătiți, Ca-n cerul sfânt să fim primiți. Dă-ne azi pacea Ta, Pune-n noi iubirea Ta. Schimbă-ne pentru vecii, Să fim ai cerului copii. Pune-n noi har divin Ca să știm cum să trăim. Tu ești tot ce ne dorim Ca veșnic fericiți să fim. Zi de zi, căutăm Vocea Ta s-ascultăm Să ne-nveți cum să trăim Ca veșnic fericiți să fim. Tu ne aduc...

  • altă variantă
    Sfânt cuvânt din veșnicii
    • Paști
    demo versuri
    Lynn DeShazo 2001

    Sfânt Cuvânt din veșnicii Ne conduci, ne susții, Inima lui Dumnezeu, Ne-arăți în versul tău mereu. Sfânt Cuvânt, la noi venit, Tu ni Te-ai descoperit În viața lui Isus, Ce pentru noi a fost străpuns. Sfânt Cuvânt, neschimbat, Viața tu ne-ai transformat. Ne deschidem inima Să ascultăm de vocea Ta. Sfânt Cuvânt credincios, Toarnă-ți harul glorios, Să purtăm victorios Chipul sfânt a lui Cristos. Sfânt Cuvânt, de viață plin, Dă-ne ajutor deplin, Să pășim pe calea Ta Până-n ceruri vom intra. Sfânt Cuv...

  • Jertfit ca Miel F
    acorduri demo versuri
    Geron Davis 1999

    ------ ------------ ------------ Ar fi putut veni cu slavă, Cu-a cerului splendoare îmbrăcat! Încins cu haina măreției, Ca toți să-L știe-al lumii Împărat, Să vină înconjurat de îngeri Ca Domn și Rege veșnic înălțat, Ooo Dar știa că prețul nostru-i viața Lui Și S-a jertfit ca Miel! -- Jertfit -- ca Miel, să moară pentru vina mea! Jertfit ca Miel, al Său sânge m-a salvat! Doar așa păcatul mi-a spălat, -- -- Fiul Celui veșnic viu, -- N-a venit ca-mpărat Ci S-a lăsat jertfit ca Miel! Chiar di...

  • Jos, la picioarele-Ți A
    acorduri demo versuri
    Greg Gulley, Lenny LeBlanc 1989

    Jos, la picioarele-Ți Stau adânc plecat, În prezența Ta Sunt îngenuncheat, Sunt îngenuncheat. Nu-i chemare mai mare, Nu-i altă onoare Decât să îngenunchez la tronul Tău. Copleșit de uimire, Scăldat în iubire, Eu trăiesc doar pentru-a Te lăuda! Jos la picioarele-Ți Stau adânc plecat În prezența Ta Sunt îngenuncheat Sunt îngenuncheat Nu-i chemare mai mare Nu-i altă onoare Decât să îngenunchez la tronul Tău Copleșit de uimire Scăldat în iubire Eu trăiesc doar pentru-a Te lăuda ...

  • L
    La Calvar E
    • Paști
    acorduri demo versuri
    Matt Armstrong, Ed Cash, Chris Tomlin, Matt Redman 2014

    E un loc ce-i plin de har și dragoste, Un Izvor de har divin ce mântuie. Iubirea Lui fără sfârșit E ca un râu, m-a copleșit. La Calvar, la Calvar Îți predau viața mea. Te iubesc, Isus! Te iubesc, Isus! Tu ești Dragostea ce-a plătit vina mea! Tu ești Domnul meu, Tu ești Domnul meu, Isus! E un loc unde iertare am aflat, Crucea Ta cu Dumnezeu m-a-mpăcat. Iubirea Lui fără sfârșit E ca un râu, m-a copleșit. La Calvar, la Calvar Îți predau viața mea. Te iubesc, Isus! Te iubesc, Isus! Tu ești Dragostea ...

  • La Crucea Ta mă-ntorc (La Crucea Ta) D
    acorduri demo versuri
    Alina M. Paneșiu 2017

    La crucea Ta mă-ntorc Din zile în care n-am luptat deloc În care în loc să cresc am dărâmat Tot ce-Ai creat în mine. Am stins al dragostei sfânt foc Și m-am pierdut printre ruine În rob suferinței mele vin apoi Să mă zidești la loc. Crucea Ta-i dovada dragostei ce o tânjesc Isuse scump eu vreau prin Tine Viața s-o trăiesc. Îți mulțumesc că nu disprețuiești un duh mâhnit De aceea prin credință, înspre Tine am privit. Tu ești Salvarea sufletului meu, O stâncă tare-n ceasul greu Și bucuria mea, Tu e...

  • La Golgota
    demo versuri
    Manuela Gruia

    La Golgota, Isus pe-o cruce a fost pus Să moară El în locul tău și-n locul meu. A luat povara grea ce nimeni n-o lua, Ca noi cu toți să fim salvați prin jertfa Sa. Tată, o, Sfinte Tată, Iartă-i fiindcă ei nu știu ce fac Tată, o, iartă-i, Tată Fiindcă pentru ei viața Eu mi-am dat Abia urca pe dealul greu, lovit, smerit Isus cel sfânt… ce mult a suferit! Păcatele ni le-a purtat sus pe Calvar Să fim scăpați de iadul cel amar. Tată, o, Sfinte Tată, Iartă-i fiindcă ei nu știu ce fac Tată, o, iartă-i, ...

  • Lângă Tine vreau A
    acorduri demo versuri
    Kelly Carpenter 1994

    Lângă Tine vreau să fiu aproape iar Și pentru prietenia Ta Renunț la orice altceva. Ești iubirea mea, cine-altcineva? Tu nu poți fi înlocuit, Nici caldă-mbrățișarea Ta. Adu-mă înapoi, Doamne, lângă Tine! Ești tot ce vreau, Tot ce-am dorit vreodată. Vreau să-nțeleg Cât de aproape-mi ești. Lângă Tine vreau să fiu aproape iar Și pentru prietenia Ta Renunț la orice altceva. Ești iubirea mea, cine-altcineva? Tu nu poți fi înlocuit, Nici caldă-mbrățișarea Ta. Adu-mă înapoi, Doamne, lângă Tine! Ești t...

  • Lanțul greu (Chain Breaker) C
    acorduri demo versuri
    Jonathan Smith, Mia Feldes si Zach Williams 2016

    Când vezi că drumul tău nu duce nicăieri, Când șoapte vechi îți spun că nu mai poți să speri, Dacă simți un gol în suflet și ți-e greu, Nu descuraja, nu descuraja! Durerea ta poate s-o aline. Când rătăcești, El e lângă tine! Vrei libertate, salvare, El îți dă eliberare, Lanțul greu, mâna Lui zdrobește! În noaptea grea din jur lumina o căutam Și de aceleași lupte vechi răpus cădeam. Am alergat la porți închise-adeseori Fiindcă nu știam, da, noi nu știam: Durerea ta poate s-o aline. Când rătăcești,...

  • Lui Isus toată slava C
    acorduri demo versuri
    Travis Ryan, Michael Neale 2017

    Numai El Creația a zidit, Numai El furtuna a-mblânzit, Numai El țărânii viață-a dat, Numai El păcatul ne-a iertat. Lui Isus toată slava! Doar pe El Îl vom lăuda. Toată cinstea și gloria în veci de veci, Lui Isus Îi vom cânta. Numai El prin cruce S-a-ndurat, Numai El spre noi S-a aplecat, Numai El de iad ne-a mântuit, Numai El e Miel Desăvârșit. Lui Isus toată slava! Doar pe El Îl vom lăuda. Toată cinstea și gloria în veci de veci, Lui Isus Îi vom cânta. Lui Isus Îi vom cânta. Numai El pe moarte ...

  • Lumina lumii E
    acorduri demo versuri
    Tim Hughes 1999

    Lumina lumii, prezență divină Ajută-mă să-nțeleg Cât de frumos m-ai creat pentru Tine, Speranță mi-ai dăruit. Toată închinarea, toată adorarea Ție-ți dăruiesc, o Domnul meu. Numai Tu ești veșnic, numai Tu ești vrednic, Doamne, numai Tu ești minunat! Rege etern ce domnești sus în ceruri, La dreapta lui Dumnezeu. În umilință venit-ai în lume, Din dragoste Te-ai jertfit. Cum să-nțeleg cât Te-a costat Să ierți deplin al meu păcat? Cum să-nțeleg cât Te-a costat Să ierți deplin al meu păcat? Lumina l...

  • altă variantă
    Lumina lumii (II) (Toată închinarea)
    demo versuri
    Tim Hughes 1999

    Lumina lumii aprinsă în noapte, Ochii, să văd, mi-ai deschis. De-așa frumusețe mă-nchin cu uimire, Privind către cerul promis. Toată închinarea, toată adorarea, Ție-Ți dăruiesc, o, Domnul meu. Numai Tu ești veșnic, numai Tu ești vrednic, Doamne, numai Tu ești minunat! Rege etern ce domnești sus în ceruri, La dreapta lui Dumnezeu. În umilință venit-ai în lume, Din dragoste Te-ai jertfit. Cum să 'nțeleg cât Te-a costat Să ierți deplin al meu păcat? Lumina lumii aprinsă în noapte Ochii să văd mi-ai...

  • Lupta e doar a Ta C#
    acorduri demo versuri
    Phil Wickham, Brian Johnson

    Când lupta mă înconjoară Tu vezi victoria Când munți înalți se ridică Tu îi îndepărtezi Iubirea Ta mă-nconjoară în încercare Cum aș putea să mă tem Când Tu mă ocrotești? Și când mă lupt, mă lupt pe genunchi, Mâini spre cer voi 'nălța, Doamne, căci lupta e doar a Ta! Și orice teamă Ție-ți voi da Și-n noapte-am să cânt, Doamne, lupta e doar a Ta! Când Tu ești cu mine Cine-mi stă-mpotrivă? Nimic nu-i prea greu Cu Tine, Domnul meu Tu poți vedea frumusețea Chiar și-n cenușă, Când tot ce văd este cruce...

  • M
    M-a aflat al meu Păstor bun
    demo versuri
    Robert Robinson 1757

    M-a aflat al meu Păstor bun și pe brațele-I m-a pus, Din adânc unde zăceam eu, la lumină m-a adus. Aleluia, Aleluia, eu cânt azi salvarea mea, Fie Domnului mărire că mi-a dat iertarea Sa! Doamne, Tu mi-ai dat iubire și m-ai pus pe calea Ta, Simt cum mâna Ta mă poartă fericit spre țara Ta. Harul Tău mă va susține credincios pân' la sfârșit, Inima-mi rătăcitoare în Tine se va odihni. Fie Domnului mărire că mi-a dat iertarea Sa! M-a aflat al meu Păstor bun și pe brațele-I m-a pus Din adânc unde zăc...

  • altă variantă
    M-a aflat pe căi străine D
    acorduri demo versuri
    Robert Robinson 1757

    M-a aflat pe căi străine Bunul meu Păstor, Isus. Din adânc și întuneric, La lumină m-a adus. Aleluia! Aleluia! Voi cânta neîncetat Prin Isus am mântuire, Fie veșnic lăudat! M-a luat cu drag pe brațe, De păcat m-a vindecat, Hrană din Cuvântul vieții Și putere El mi-a dat! Aleluia! Aleluia! Voi cânta neîncetat Prin Isus am mântuire, Fie veșnic lăudat! M-a spălat Mântuitorul, Haină albă am primit, M-a sfințit prin al Său sânge, O, cât sunt de fericit! Aleluia! Aleluia! Voi cânta neîncetat Prin Isu...

  • altă variantă
    M-a aflat pe căi străine (II) (Miel prea sfânt, miel divin) C
    acorduri demo versuri
    Robert Robinson 1757

    M-a aflat pe căi străine Bunul meu Păstor, Isus. Din adânc și întuneric, La lumină m-a adus. M-a luat cu drag pe brațe, De păcat m-a vindecat, Hrană din Cuvântul vieții Și putere El mi-a dat! Aleluia! Aleluia! Voi cânta neîncetat Prin Isus am mântuire, Fie veșnic lăudat! Miel prea sfânt, miel divin Veșnic Ție mă închin! M-ai aflat, m-ai mântuit, Fie-Ți numele slăvit! M-a spălat Mântuitorul, Haină albă am primit, M-a sfințit prin al Său sânge, O, cât sunt de fericit! O, cât sunt de fericit! O, cât...

  • M-a aflat Dumnezeu D
    acorduri demo versuri
    Florin Mesaros

    M-a aflat, într-o zi… Dumnezeu! Eu, I-am spus, că păcatul, mi-e greu! Mi-a vorbit, de iertare și marele har; Despre darul primit… la Calvar! M-ai luat, de jos! Mi-ai dat, un rost! Ai luat… povara mea… toată! M-ai ridicat; al meu păcat, l-ai iertat! O, ce minunat e… al meu, Împărat! Neîncetat, m-ai vegheat; Domnul meu! Peste mine, reverși… harul Tău! Prin Cuvânt, eu m-apropii, de Tine… mereu; Și descopăr, mai mult… planul Tău! M-ai luat, de jos! Mi-ai dat, un rost! Ai luat… povara mea… toată! M-ai...

  • M-ai regăsit C
    acorduri demo versuri

    M-ai regăsit când eu pierdut în mine Mă răstigneam pe altarele de lut Când prăbușit zăceam a neputință Când faptele țărâna m-au făcut! Tu m-ai cules din pulbere cu Harul Ca să mă-mbraci cu Dragostea dintâi Și mi-ai soptit „tu ești mărgăritarul”, În Dragostea Mea pururi să rămâi! Azi eu alerg tot mai grăbit pe cale Să urc acolo Sus la Dreapta Ta Să trec prin Poarta biruinței cale Prin poarta ce se cheamă Golgota. Tu m-ai cules din pulbere cu Harul Ca să mă-mbraci cu Dragostea dintâi Și mi-ai sopti...

  • Mă chemi să umblu peste ape (Oceans) D
    acorduri demo versuri
    Joel Houston, Matt Crocker, Salomon Ligthelm 2012

    Mă chemi să umblu peste ape, Necunoscutul să-l străbat. Acolo Te găsesc pe Tine, În ape-adânci voi 'nainta. Și Numele Îți voi striga, Oceanele de-ar spumega. În brațul Tău mă odihnesc și nu mă tem, Eu sunt al Tău, iar Tu al meu. Al Tău har peste mări abundă, Cu braț puternic mă ghidezi, Și-atunci când frica mă-nconjoară, Tu ești cu mine, nu mă tem. Duh Sfânt, dă-mi credință fără de hotare, Vreau să umblu peste ape, să Te urmez, o, Doamne! Du-mă dincolo de unde eu pot merge Și credința mea va ...


Nu ai găsit ce căutai?


Cântarea va fi revizuită. Pentru a fi aprobată, aceasta trebuie să corespundă standardelor noastre.