Ascultai cândva, Isuse,
Vocea Ta duioasă,
Și de-atuncea nu-i cântare
S-o mai simt frumoasă!
Nu-i nici o cântare-n lume
S-o mai simt frumoasă!

Ți-am văzut odată chipul
Alb ca de ninsoare,
Și de-atuncea nu-mi mai pare
Albă nici o floare!
Nu-mi mai pare-n lumea asta
Albă nici o floare!

Însetat, băui odată
Apa Ta cerească -
Și de-atuncea nu-s izvoare
Să mă răcorească,
Nu mai sunt izvoare-n lume
Să mă răcorească!

Legănatu-m-a odată
Dorul de iubire –
Și de-atuncea nu-i pe lume
Nici o fericire,
Nu mai simt în lumea asta
Nici o fericire!

Ți-a simțit odată mâna
Inima-mi sărmană -
Și de-atuncea nu-s pe lume
Mâini să lege-o rană,
Nu mai sunt pe lumea asta
Mâini să lege-o rană!

Și mă-ntreb; de n-ar fi, oare,
Dragoste curată -
Cine-ar mai putea să aibă
Inimă-alintată?
Cine-ar mai putea să aibă
Inimă-alintată?