Tot mai sfânt, tot mai sfânt Aș vrea să fiu. Tot mai sfânt, Domnul meu. Tot mai sfânt, tot mai sfânt Aș vrea ca eu să fiu. Ia-mi inima și schimb-o. Ia mintea și transform-o. Dorința mea să fie, Numai a Ta, Isus. Credincios, credincios Aș vrea să fiu. Credin...
Din Tine am venit, Iubire, Și tot spre Tine merg mereu, Frum'sețe și desăvârșire Doar Tu dai sufletului meu. O, Iubire, o, Iubire, Har etern venit de sus, Mântuire, mântuire Prin Golgota mi-ai adus! Deși întruna ești cu mine Și necurmat mă fericești. Mă ar...
O nouă zi, un nou început. Totul s-a schimbat, când Te-am cunoscut. Cerul s-a deschis chiar deasupra mea Și am fost cuprins de Iubirea Ta. Născut din nou, născut din Dumnezeu, Viața o trăiesc doar prin harul Său. Nu mai sunt ce-am fost, nu mai sunt la fel, ...
Ești necuprins și sfânt ca nimeni altul Și totuși ne iubești din veșnicii. În Tine n-am găsit nicicând schimbare; Ai fost, vei fi și ești în veci de veci. O, Doamne, mare ești, mare e mila Ta Ce-asupra noastră mereu o reverși. Iubirea Ta simțim pe-a noastră...
Așteptăm, Doamne drag, să vii Să așterni în noi gândul Tău divin; Las-adânc sfântul Tău Cuvânt Să imprime-n noi Chipul Tău preasfânt. Ca lumina Ta să se vadă azi, Strălucind în noi doar spre gloria Ta. Așteptăm să-mplinești deplin Pentru noi acum Planul Tă...
Cât de fericit și cât de bine, Cât de fericit sunt lângă Tine! Cât îmi e de drag, Isuse, Domnul meu, Cuvântul să-Ți păzesc mereu. Nu poți fi pe lume fericit Fără Domnul tău ce te-a iubit. Vei avea belșug de bucurii Când El, Hristos, amicul tău va fi! N-am d...