Odihnă, pace la Tine-am găsit;
Dulce-i viața mea privind iubirea Ta,
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Capul meu obosit pe piatră am pus,
Teama de mi-ar veni,
Mâna Ta m-a păzi;
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Mă culc după ce la Tin' m-am gândit,
Atunci iubirea mea
Se-nalță-n slava Ta,
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Când suferințele ici se sfârșesc,
Ultima mea clipă va fi o laudă,
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Să mântuiești pe ai Tai copii?
Să-i duci precum ai zis:
În Cer, în Paradis
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Care pe Tine-aici Te-a mărturisit
Vestind Cuvântul Tău,
Fiu al lui Dumnezeu,
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Să ne iei pe noi la tronul Tău sfânt,
Ca noi să Te slujim până în veci,
Amin!
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Odihnă, pace la Tine-am găsit;
Dulce-i viața mea privind iubirea Ta,
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Capul meu obosit pe piatră am pus,
Teama de mi-ar veni,
Mâna Ta m-a păzi;
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Mă culc după ce la Tin' m-am gândit,
Atunci iubirea mea
Se-nalță-n slava Ta,
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Când suferințele ici se sfârșesc,
Ultima mea clipă va fi o laudă,
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Să mântuiești pe ai Tai copii?
Să-i duci precum ai zis:
În Cer, în Paradis
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Care pe Tine-aici Te-a mărturisit
Vestind Cuvântul Tău,
Fiu al lui Dumnezeu,
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!
Să ne iei pe noi la tronul Tău sfânt,
Ca noi să Te slujim până în veci,
Amin!
Tot mai aproape, Isuse, de Tine!