Ratacit-am multa vreme

Ratacit-am multa vreme

1. Rătăcit-am multă vreme
Însetat de fericire,
Însă, vai, inima tristă
Nu găsea decât durere, „
Unde-i mâna-atât de tare,
Ca să poată dintr-odat'
Să mă-oprească de pe drumul
Ce mă duce-n iaz de foc?”
2. Astfel îmi ziceam într-una,
Când Isus mi-a spus duios :/
Te iubesc, și pentru tine
Mi-am vărsat chiar sângele! „
- O, Isuse, cu-a Ta mână
De la moarte m-ai scăpat,
M-ai iertat și prin al Tău Duh
Mi-ai dat altă inimă
3. Vestea bună am primit-o
Și iertare am luat
I-am dat inima atuncea
Fără să mă-mpotrivesc,
O, Isuse, cu-a Ta mână
De la moarte m-ai scăpat,
M-ai iertat și prin al Tău Duh
Mi-ai dat altă inimă
4. Duhul Sfânt atunci primit-am,
Iar El m-a pecetluit,
Și-acest Duh mi-adeverește
Că eu sunt al lui Isus.
O, Isuse, cu-a Ta mână
De la moarte m-ai scăpat,
M-ai iertat și prin al Tău Duh
Mi-ai dat altă inimă
5. Cu Isus eu merg acuma,
Bucurându-mă într-una;
Pacea dat-atunci de Domnul
Nimeni nu mi-o poate lua,
Lui Isus vreau să-I slujesc eu,
Căci atâta m-a iubit!
O, ce bine-i cu Isus azi,
Ce bine-i să fii iertat!
S1 S2 S3 S4 S5

Această cântare nu are încă acorduri.

Versete
Luca 15:17 - 20
Ieremia 29:13